Kelvezia poetikáe
Gen poesiam u jiaena
Admalne ys te mei di kelvezia poetikáe, ënne dec gerz u en verces it lideas. An di cahe mei ceosqu ve a aläack, let voc amoraien di poesia? Veiehum siatreve ia litréske tui du lideas, que equa ais lec aoleane lideas en Araccia, noër i not jeze trancelyaeke nu aisinovian, at jitasi mat di jiaena un neovuea. Iändogez, vanca-ia a trevic váedu otey ton tui, säa ëneia gerzem, av voc hni amesá, tu la krente mere, voc hni litesá o zerte.
Ëtéek, la once:
Te tuanu vechne, vechne, vechne olaät.
Te tuanu vechne, yrne deja däa ät.
Te tuanu vechne, vechne säa aläme:
Ia tuanu te ät me!
Dei, ys jéehes, ënne vonces-mo a ëced butéedu, náedu utandee, "ve tuanu" olaät, deja dac säa vianna sanectesia. Ys butu qui ne länogane au cëvua se isiu gen, deja seu une u lyaages. Ys ëke a ëcink, avel otea di verce u puërum, iürnigem ia kat racsera mia blogum en siatres, noër — neï, aiuyo u dac di prei, vie di cahe u koteua: una racse mia tuanuvem amilui un mial, quigem ia gen vanca a ëcpeak oïcéedu en prese.
La tuince:
Oleis däa jeze ober te xuresen,
Oleis ia basdu te litrés!
Ahabáe me en de mir ovoï de ctesen,
Abiné mei de chancu a ames!
Te ames...
Dite cürne, otea di verce rasce ober la jietu but. Akrenu it onsarten, en ctesens mia jiaenáe, un aliatésu huna au cëvua di liana... San amil, quige mia dumas orelüti a ëced, ia te amoraien, — neï, ësies, ia te amésa!
Gen amilehum mésès-mo aligre, gen rahum u nuc se aule. Y dac?